Lucrările pe Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni a Autostrada Sibiu – Pitești au ajuns la un stadiu fizic de 13,5%, potrivit datelor comunicate de secretarul de stat Irinel Scrioșteanu. Tronsonul este considerat cel mai complex sector montan de autostradă aflat în execuție în România.
Pe șantier sunt mobilizați aproximativ 1.550 de muncitori și 300 de utilaje, lucrările desfășurându-se simultan pe mai multe fronturi. Ritmul susținut reflectă dificultatea tehnică a proiectului, care presupune numeroase structuri de artă și lucrări inginerești de amploare.
Una dintre cele mai vizibile etape ale execuției este cea a structurilor. Constructorii au început montarea elementelor de tablier metalic la primul viaduct, iar grinzile sunt deja instalate pe unele structuri. În paralel, un alt viaduct a ajuns la faza de armare a plăcii de suprabetonare. În total, se lucrează simultan la 15 structuri distincte.
Un proiect de referință este ecoductul care va traversa râul Olt, DN7 și calea ferată – o lucrare complexă, menită să asigure atât continuitatea infrastructurii rutiere, cât și protecția faunei din zonă.
Pe șantier a început și producția de grinzi prefabricate, iar prima stație de asfalt a fost deja pusă în funcțiune, semn că lucrările intră treptat în etape avansate.
Un capitol esențial al proiectului îl reprezintă pregătirile pentru Tunelul Poiana, o premieră tehnică pentru România. La Șuici, antreprenorul construiește o fabrică dedicată exclusiv producției segmentelor prefabricate necesare tunelului. Aceasta va produce 1.850 de inele, fiecare alcătuit din 9 segmente, rezultând un total de 16.650 de elemente, fiecare cântărind peste 10 tone.
Pentru realizarea acestor componente au fost mobilizate 54 de cofraje speciale, care permit turnarea a șase inele complete într-un singur ciclu. În același timp, portalurile tunelului au fost finalizate, iar lucrările sunt concentrate acum pe sistemele de ancorare ale Portalului 1, dinspre Sibiu, punct din care va fi lansată instalația TBM la finalul verii.
După asamblare, utilajul TBM va avea un diametru de 12,49 metri, fiind unul dintre cele mai mari echipamente de acest tip utilizate în România. Tunelul Poiana devine astfel primul tunel de autostradă realizat cu această tehnologie, înlocuind metoda clasică NATM.
Dimensiunea proiectului este reflectată de volumele impresionante de lucrări: peste 6,3 milioane de metri cubi de excavări, 2,5 milioane de metri cubi de umpluturi, aproape un milion de metri cubi de beton și 100.000 de tone de armătură. În plus, sunt prevăzute 46.000 de tone de tablier metalic și aproape 2.000 de grinzi prefabricate.
Tronsonul Cornetu – Tigveni are o lungime de 37,4 kilometri și include 54 de structuri, cu o lungime cumulată de 14,5 kilometri. Cea mai importantă este Tunelul Poiana, care va avea 1,78 kilometri. Proiectul mai prevede trei noduri rutiere și spații de servicii, precum și un Centru de Întreținere și Coordonare.
Lucrările sunt realizate de asocierea Webuild – Tancrad, proiectarea fiind asigurată de Tecnic Consulting Engineering, iar supervizarea de TPF Inginerie.
Valoarea contractului este de 5,32 miliarde de lei, fără TVA, iar termenul estimat pentru deschiderea circulației este anul 2028.








