Primarul suspectat că a dat foc primăriei din Beleți-Negrești a fost găsit, marți, de polițiștii din Argeș. Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, se ascundea în municipiul Pitești și a fost găsit într-o ușoară stare de hipotermie, transmit autoritățile.
Acesta a fost transportat la o unitate medicală, iar după acordarea îngrijirilor medicale, urmează ca acesta sa fie condus la sediul poliției, pentru cercetări.
Reamintim că un incendiu a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la sediul Primăriei Beleţi-Negreşti, primele verificări indicând că focul ar fi fost pus intenţionat. Poliţiştii din Argeş au deschis, luni, dosar penal pentru distrugere, iar principalul suspect este chiar primarul comunei.








