FCSB a învins FC Argeș cu scorul de 2-1, duminică seară, la Buzău, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii 1, în care oaspeții au înscris primii. FC Argeș a deschis scorul prin Raynov (’62), dar Octavian Popescu (’68) și Valentin Gheorghe (’71) au adus victoria celor de la FCSB.
Cristi Balaj, fost arbitru internațional, a analizat golul doi al roș-albaștrilor și este de părere că reușita lui Valentin Gheorghe trebuia anulată și dictat în schimb penalty pentru FCSB.
FCSB a acumulat 27 de puncte și se află pe locul 3 în clasament, în timp ce FC Argeș ocupă locul 9, cu 21 de puncte.
Au evoluat echipele:
FCSB: Vlad – Haruţ (Creţu ’60), Vinicius, Cristea, Radunovic – Olaru, Oaidă, Tănase (Dumiter ‘90+1) – Budescu (V. Gheorghe ’60), Keşeru (Şut ’87), I. Stoica (Oct. Popescu ’60). Antrenor: Edward Iordănescu
FC Argeş: Greab – Tofan, Turda, J. Miguel, Muşat (Viana ’79) – Meza Colli, Raynov – Işfan , I. Şerban, Latovlevici – Fatai (Dumitraşcu ’79). Antrenor: Andrei Prepeliţă.